Ce este o podea laminată?

10 decembrie 2012

O podea laminată este o podea stratificată, construită în jurul unei plăci fibrolemnoase (High Density Fibre – HDF) impermeabilă la apă şi lipită. Toate podelele laminate Quick-Step sunt formate din patru straturi diferite:

Ce este o podea laminată?

1. Un strat de acoperire transparent, rezistent la uzură

Acest strat superior face podeaua dvs. Quick-Step rezistentă la pete, uzură, impact, zgârieturi, arsuri şi substanţe chimice de uz casnic. Este format din câteva straturi de melamină presate pe miezul fibrolemnos într-o presă, la presiune şi temperatură ridicate. Stratul de suprafaţă este finisat cu o textură/structură de lemn sau de pardoseală, care este „marcată în relief”. Acest lucru înseamnă că structura suprafeţei este în perfectă armonie cu modelul.

2. Un strat pentru design

Acesta este stratul care defineşte aspectul real al podelei dvs. Stratul pentru design constă dintr-o fotografie cu rezoluţie foarte mare a lemnului real sau pardoselii reproduse, cu tehnici de tipărire extrem de sofisticate şi finisare cu răşină de melamină. Combinaţia dintre designul perfect şi structura suprafeţei face ca imitaţia de lemn sau de pardoseală să arate foarte autentic şi natural.

3. Un miez fibrolemnos cu adeziv, rezistent la umezeală

Acest miez fibrolemnos stă la baza podelei laminate Quick-Step. HDF înseamnă „High Density Fibre Board” (placă fibrolemnoasă). Este alcătuită din fibre de lemn rafinate şi răşină de melamină de calitate superioară. Este o placă din fibre de lemn recompuse, care permite utilizarea tuturor părţilor unui copac. Placa este foarte omogenă în ceea ce priveşte compoziţia şi caracteristicile tehnice. Este extrem de durabilă, stabilă şi foarte rezistentă la umezeală.

4. Un strat de echilibrare

Acest strat de suport rezistent la umezeală garantează o placă perfect echilibrată, care nu se va curba sau încovoia dacă este bine instalată şi întreţinută.

Aflaţi mai multe

Aflaţi mai multe despre podelele noastre laminate în „De ce vă veţi îndrăgosti de podeaua dvs. laminată Quick-Step?